TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Un moldovean a deszăpezit singur 3 km de drum național, că uitase tirbușonul

Scris de Ionuț Foltea
@
6 aprilie 2023 13:27
Un moldovean a deszăpezit singur 3 km de drum național, că uitase tirbușonul

Performanță uluitoare la Buhuși, unde un moldovean a făcut un tur de forță, deszăpezind singur trei km de drum național până în Hemeiuș, de unde plecase fără tirbușon. Prins de viscol în mașină pe drum spre Piatra Neamț, moldoveanul a realizat că e în pericol și că ar putea trece chiar și o zi întreagă fără să se îmbete, ceea ce i-a creat o stare de panică.

”Am realizat că sunt în pericol de moarte. Am pus mâna pe lopată și încet încet am curățat drumul, mi-am luat tirbușonul și m-am întors la mașină, unde aveam damigeana. N-am rămas acasă, pentru că nimeni nu vrea să bea cu ochii nevestei ațintiți asupra lor”, spune vasluianul.

Ultima porțiune de drum, de 1 km, a trebuit s-o deszăpezească cu toporul, pentru că i se rupsese lopata. Reușita moldoveanului i-a impresionat inclusiv pe militari, care în același timp abia reușiseră să elibereze doi km de drum cu buldozerele. Moldoveanul recunoaște că ar fi putut să bea antigelul, dar era păcat de mașină, pe care dăduse 200 de euro.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi