Un pas în urma tuturor! 75% din locuitorii din Drumul Taberei au metrou, dar nu au lift

Scris de Ionut
@
21 septembrie 2024 09:00
Un pas în urma tuturor! 75% din locuitorii din Drumul Taberei au metrou, dar nu au lift

Parcă sunt blestemați să rămână mereu înapoiați! Locuitorii din Drumul Taberei spun că degeaba s-a inaugurat linia de metrou din cartierul lor, din moment ce blocurile în care locuiesc nu sunt dotate cu o tehnologie veche de 150 de ani: lifturile.

”Alte cartiere care nu arată atât de bine se pot mândri că au lifturi. În continuare mi-e jenă să spun că stau în Drumul Taberei, pentru că râde lumea de mine că nu am lift. Mă întreabă cum urc mobila la etajul patru? Cu hamalii? Cu cârca?”, spune supărat Paul P, din zona Favorit.

Linia de metrou nu mai e nimic spectaculos într-un București unde există metrou inclusiv în Pajura. ”Mă piș pe el de metrou! Până și Străulești are metrou! Iar noi ăștia din Drumul Taberei urcăm cărucioarele de piață pe scări, ca animalele de povară. Zici că suntem blestemați!”, a răbufnit Mioara Papuc, pensionară din Drumul Taberei.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi