Un român a învățat atâta spaniolă din telenovele încât a fost extrădat în Mexic
Marcel Popescu, un fan înrăit al telenovelelor, a avut parte de surpriza vieţii în această dimineaţă! Născut şi crescut în sectorul 2 al Capitalei, acesta a învăţat atât de multă spaniolă din „Marimar” şi „Esmeralda” în anii ’90 încât tocmai a fost confundat cu liderul unui cartel din Sinaloa şi extrădat în Mexic.
În jurul orei 9, bărbatul a fost vizitat la domiciliu de poliţişti, care l-au încătuşat şi l-au predat autorităţilor din Ciudad de Mexico.
„¿Que es esto? ¡Mi nombre es Marcel y vengo de Baicului! ¡Qué vergüenza! ¿Donde está la biblioteca?”, a răcnit acesta ca din gură de serpiente în timp ce mascaţii îl aruncau în avion, unii dintre ei lovindu-l în espalda con las pulanes.
„Era unul pe-aici prin cartier, vorbea numai cu ‘estoy embarasada’ şi ‘mi amor’, bineînţeles că am bănuit că e mexicanul ăla cu cocaina pe care îl caută toată planeta. Am sunat la 112, mai departe nu ştiu ce s-a întâmplat. M-aş bucura să ştiu că am contribuit într-un fel la lupta împotriva reţelelor de trafic”, spune un cetăţean responsabil din zonă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.