TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Un român a primit vaccin alterat și în loc de ADN i-a schimbat CNP-ul

Scris de Călin
@
4 ianuarie 2021 15:51
Un român a primit vaccin alterat și în loc de ADN i-a schimbat CNP-ul

Ghinion teribil pentru un român proaspăt vaccinat anti-Covid: în loc să se aleagă cu o schimbare de ADN, cum spera, bărbatul s-a trezit cu CNP-ul schimbat. Dacă înainte de vaccinare avea CNP-ul unui bărbat de 42 de ani din cartierul bucureștean Berceni, acum, conform noului CNP, ar fi o pensionară de 74 de ani din Drumul Taberei.

De vină se pare că este vaccinul anti-Covid, care n-a fost păstrat la temperatura corectă și s-a alterat. „Nu doar că nu mi s-a schimbat ADN-ul și nu am scăpat de chelie sau de burtă, dar acum voi avea și de umblat pe la toate instituțiile statului, ca să-mi schimb toate actele cu noul CNP. Mă aștept să pierd zile întregi numai cu birocrația“, își plânge victima de milă.

Dar vestea cea mai proastă pentru bărbatul de 42 de ani este că medicii l-au anunțat că CNP-ul nu poate fi remediat, procesul fiind ireversibil, așa că va trebui să trăiască pentru restul vieții cu CNP-ul unei pensionare de 74 de ani. „S-ar putea să fiți nevoit să vă faceți operație de schimbare de sex, ca să corespundeți cu noul CNP“, a sunat verdictul sumbru al medicilor.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi

Condiții meteo nefavorabile pentru zbor