Un român a rămas fără degete de la petarde şi cămătarii au fost nevoiți să-i taie penisul
Petardele curmă vieți peste tot prin România. Este și cazul lui Robert Acrișor, care a suferit consecințele propriei sale prostii, pierzându-și toate degetele. Cazul său e cu atât mai grav cu cât avea datorii la cămătari, iar pierderea degetelor a însemnat recoltarea penisului drept pedeapsă pentru întârzierea ratelor.
N-a fost ușor, spun cămătarii, care confirmă că Robert Acrișor, pasionat de petarde, avea un penis foarte mic și a trebuit să fie ținut cu o pensetă ca să-i fie retezat. ”Oricum n-avea ce face cu el”, spun cămătarii. ”La cât era de mic, cred că era imposibil să-și facă laba, darămite să-l folosească la sex. Era un soi de apendice inutil, ca o aluniță cu melanom”, spun cămătarii.
Nu e singurul caz de micropenis la cei care aruncă petarde. Ei pot fi depistați destul de ușor la toaletele publice, pentru că intră mereu în cabină ca să se pișe, în loc să meargă la pisoar ca bărbații, și asta ca să nu vadă nimeni ce penis minuscul au, sau faptul că s-au născut fără testicule.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.