Un român a reparat 20 de ani la un Oltcit ca să-l poată conduce până la Remat

@
26 noiembrie 2022 14:01
Un român a reparat 20 de ani la un Oltcit ca să-l poată conduce până la Remat

Pasiunea pentru restaurarea autoturismelor vechi nu ține de vârstă, timp sau chiar inteligență. O dovedește și Marcel Constantin din Găești care a reparat 20 de ani la Oltcitul său doar pentru a avea bucuria de a-l putea conduce până la Remat.

Acesta a investit sume serioase de bani pentru punerea mașinii în stare de funcțiune și spune că a dorit să meargă personal cu mașina la fiare vechi pentru că nu avea bani de platformă. „Mașina i-a aparținut lui tata, care a pierdut un pariu în 1987 și s-a procopsit cu acest model de toată frumuseștea. El a reparat la el 15 ani de zile și, cu vorbă de moarte, mi l-a lăsat mie să mă ocup în continuare de el”.

Fericitul proprietar a putut astfel să meargă până la cel mai apropiat centru Remat, de fapt până la 100 de metri de el unde i s-a stricat din nou. De aici însă un grup de oameni miloși l-au ajutat să-l împingă până pe poarta depozitului și să ia astfel pe el prima pentru casare care, în cazul Olticturilor, este de patru bonuri de masă.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi