Un român care s-a îmbătat prima oară s-a dus speriat la spital şi a vomitat în hol
Un român aflat la prima sa experienţă serioasă cu alcoolul a intrat în panică şi a sunat la 112, realizând că nu ştie ce să facă într-o asemenea situaţie.
„Eram cu nişte prieteni, am consumat alcool. Eu în general nu beau, de-aia mi se şi spune gay-ul găştii. La un moment dat am simţit că pe undeva se rupe un film şi i-am întrebat pe prietenii mei ce trebuie să fac”, mărturiseşte Viorel D, băiat sensibil.
Acesta susţine că nu a vrut să se încreadă în sfaturile prietenilor, care i-au spus să-şi bage două degete pe gât.
„N-am fost niciodată adeptul leacurilor băbeşti, de aceea am sunat imediat la 112. Oamenii m-au îndrumat spre cel mai apropiat spital, unde am reuşit să vomit în hol, sub atenta supraveghere a medicilor”, a mai declarat Viorel.
Românul aflat la prima beţie susţine că zvonurile despre sistemul medical sunt nişte minciuni.
„Au fost foarte prompţi. M-au preluat în hol, au văzut că sunt intoxicat cu alcool. O asistentă m-a ţinut de cap, s-a terminat totul destul de repede. Oamenii sunt profesionişti. Le-am promis că de acum încolo voi vomita doar la ei în spital”, a mai declarat Viorel.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.