Un român mort de beat a cerut în instanță anularea certificatului de deces

@
14 septembrie 2021 14:10
Un român mort de beat a cerut în instanță anularea certificatului de deces

Zi mare pentru Marcel Constantin, un cetățean din Drăgășani, pe care Tribunalul Vâlcea l-a declarat mort de beat în urma unei neînțelegeri de la birt. Acesta a încercat ani de zile să demonstreze că nu este așa și în cele din urmă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a dat dreptate.

„Dacă un om este declarat mort de beat de o instanță atunci el nu mai are aceleași drepturi și facilități ca ăia care sunt doar un pic băuți. El nu mai poate cere un rând, nu mai poate nici măcar sta la masă, că vine chelnerul sau femeia de serviciu și-i zice «Hai, nea Marcele, ridică-te odată, mergi acasă nu vezi că mort?». Și nu contează ce zice el sau dacă rupe certificatul de deces, că oricând rudele sale pot face rost de un duplicat”, a explicat avocatul Decebal Popescu.

Acesta a spus și de ce a durat mai bine de patru ani de zile anularea actului. „Fiind vorba de un act administrativ el trebuie să parcurgă toate etapele procesuale, să fie audiați martori dar și acuzatul. Degeaba spune el că nu e mort de beat, dacă ăia vin cu martori care se jură că abia mai putea să vorbească. Vă spun, clientul meu a trecut printr-un calvar, a fost la zeci de înfățișări doar puțin beat și a spus bancuri cât de cât coerent, să vadă și instanța că e doar cherchelit un pic, cu chef de șotii, nu mort”, spune Popescu.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi