Un român nu poate face 10.000 de pași pe zi, că stă prea aproape de birt
Deși exercițiul fizic este unul din cele mai bune medicamente, nu toată lumea are acces la el, ca în țările civilizate. După cum explică și Marcel C. din Berceni, el nu poate nici măcar să-și facă cei 10.000 de pași pe zi recomandați de medici pentru că stă prea aproape de birt.
„Cum ies din casa scării, o iau pe lângă parc și gata, am ajuns la birt. Stau și la etajul 1, nu fac mai mult de 100 de metri de la mine din dormitor până la halbă. Am încercat să-mi fac pașii, vă jur, au fost zile în care m-am dus și de cinci ori la birt dar tot nu am făcut suma”, a explicat pacientul.
Acesta spune că i s-a recomandat să plece de fiecare dată acasă după ce bea un păhărel sau o halbă, dar această metodă îi este peste mână. „Dacă plec imediat îmi pierd locul la rând la bar și nu mai are rost să mă duc. Până comand ceva se închide”.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.