Un român s-a pus în genunchi să se lege la şireturi şi iubita lui a zis “Da!”
Încă de la primele ore ale dimineţii, a fost cea mai neagră zi pentru Marcel Anton, un tânăr de 29 de ani din cartierul Pantelimon! Mergând la cumpărături cu iubita sa, acesta a avut proasta inspiraţie de a se lăsa în genunchi pentru a se lega la şireturi. Copleşită de emoţie, femeia a urlat „Da!”, iar nunta e programată pentru luna iunie.
„Suntem împreună de câteva zile, nu m-am gândit nicio clipă că dacă mă leg la şireturi…”, a oftat Marcel, care pare că şi-a acceptat deja soarta.
„Acum nici nu mai pot da înapoi, că invitaţiile s-au tipărit, popa şi primarul au confirmat, avem rate la bancă împreună şi mai e şi însărcinată. Totul în… cât, 3 ore? Ce repede se poate schimba totul. E drept că de atunci şi eu am făcut burtă şi am chelit”, adaugă bărbatul.
„Nu mă aşteptam să se întâmple chiar în parcare la mall, credeam că Marcel e mai romantic… dar DA, Marcel! De o mie de ori da! Vreau să avem 19 copii şi să fim nedespărţiţi următorii optzeci de ani!”, a exclamat Eusebia, fericita mireasă.
„Eu sunt sceptic. Cred că e o reclamă la bascheţii cu elastic”, a declarat Gigi, prieten al lui Marcel.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.