Un român și-a botezat pisica Stegarul Dac, că se urcă prin copaci și nu vrea să coboare
Se spune că pisicile sunt doar semi-domesticite, dar cazul recent al unei pisici din Brașov ne face să credem că în realitate pisicile sunt niște animale mai sălbatice decât ne putem imagina. Este vorba de o mâță deosebit de tâmpită, pe care însuși stăpânul ei a botezat-o Stegarul Dac, după un nou incident în care s-a suit într-un copac și n-a mai vrut să coboare.
Pare că misiunea în viață a acestei pisici este să încurce, să-și dea în petec și mai ales să enerveze cât mai rău nu doar stăpânul, ci întreaga comunitate de oameni respectabili.
”Săptămâna trecută s-a urcat pe o macara, exact ca Stegarul Dac. De atunci îi zic Stegarul Dac și când o văd mârâi la ea, să înțeleagă ce a făcut. Nici vorbă de remușcări. Am senzația că e genul de mâță care ar vota și la anul tot cu Georgescu, numai de-a dracu` ce e”, declară stăpânul ei, Alfred Rotaru.
Din păcate, autoritățile sunt la fel de incompetente în privința pisicii cum sunt și în privința Stegarului Dac, care s-a urcat săptămâna trecută pe o macara deasupra bulevardului Iuliu Maniu. ”În mod normal un astfel de individ ar trebui să-și petreacă restul vieții într-o cușcă. Mă refer atât la pisică, cât și la Stegarul Dac”, spune Alfred Rotaru.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.