TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Un român și-a făcut viză de flotant lângă Harvard ca să-și trimită copilul la grădiniță acolo

19 martie 2025 12:22
Un român și-a făcut viză de flotant lângă Harvard ca să-și trimită copilul la grădiniță acolo

Oamenii care vor să-i asigure copilului un start bun în viață sunt dispuși la orice sacrificiu. A dovedit-o și Marcel Gabor, un român aflat în vizită în SUA, care s-a învârtit repede de o viză de flotant în localitatea Cambridge din Massachusetts, ca să poată să-și înscrie băiatul la grădinița din zonă.

„N-a fost ușor, că nu mă înțelegeam cu cei de la primărie când le ziceam că dau o șpagă, Doamne-ajută, să le trăiască și familia lor și să fie bine pentru toată lumea. Noroc că am un prieten american care mi-a zis că se zice lobby și dacă-i zici lobby e foarte normal și cinstit. Așa că le-am dat vreo 3000 de coco pentru lobby și s-a rezolvat”, explică Marcel Gabor.

Acum copilul său va putea merge în fiecare zi la grădinița Harvard, care conține cursuri mult mai bune decât o grădiniță normală. De exemplu, în loc de ora de desenat cu degetele au patru ore de analiză matematică iar în loc de ora de dans în cerc petrec trei ore învățând elementele de bază ale teoriei cuantice și punerea lor în contextul teorieri relativității generale a lui Einstein.

Un absolvent de grădiniță Harvard are acces aproape imediat la cele mai presigioase școli generale din lume, cum ar fi școala generală Oxford, clasele 1-4, MIT gimnazial de la Cambridge sau Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA București.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi