Un român trebuia să zboare cu Blue Air în Nigeria, unde avea o moştenire imensă
Vești dezastruoase pentru românul Marian Coltea, lovit teribil de aularea zborurilor Blue Air. Marian primise recent, pe mail, vestea că e rudă cu un prinț nigerian, care a murit și îi lăsase moștenire o avere imensă, câteva câmpuri petrolifere și două mine de diamante în Africa. Marian urma să călătorească la Londra, pentru a achita câteva taxe notariale modice, de 5-10.000 de lire sterline, pentru a intra în posesia fabuloasei averi.
”Am început cu stângul în toată afacerea asta. În primul rând că mailul ajunsese în spam și se apropia și termenul limită pentru acceptarea moștenirii. Am avut noroc că m-am înțeles rapid cu domnul notar Kwoko Biggone din Lagos și am mai negociat și eu, a mai lăsat și el, l-am descusut cât am putut de mult, pentru că din discuție mi-am dat seama că el mai ascundea chestii, adică de minele de diamante nici nu-mi zisese la început. Vă dați seama că nu sunt prost”, spune Marian Coltea.
Marian vrea de la Blue Air despăgubiri de peste 200 de milioane de dolari, pentru că din cauza anulării zborului n-a mai putut ajunge la Londra la timp. ”Deși am insistat și am plătit și taxele notariale în avans, termenul de acceptare a moștenirii a expirat și iată-mă și mai sărac decât înainte, din cauza acestor escroci și a liniei lor aeriene”, se plânge Marian.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.