Un român vrea să se lase de șaorma după ce-a ajuns la două pachete pe zi
Un român care s-a lăsat de fumat acum câțiva ani spune că din păcate a dat în patima unei adicții și mai periculoase și a ajuns să consume chiar și două pachete de șaorma pe zi. Acum, el vrea să se lase și de șaorma, dar se plânge că e complicat să renunți la ceva ce trebuie să consumi zilnic, adică mâncare.
Primele sale tentative de a se lăsa de șaorma au fost penibile. A încercat să și le facă singur, dar nu putea să le ruleze bine, șaorma nu se ținea, îi rămâneau resturi prin gură și mai mult se enerva. A apelat și la metode din comerț, șaorma care se vaporizează, sau șaorma care se încălzește, dar spune că i se luase să miroasă a usturoi fiert ținut într-un ciorap.
Disperat, omul a trecut pe remedii naturiste, dar șaorma vegană cu valeriană și morcov sotat în loc de cartofi prăjiți pur și simplu nu-i ofereau doza de bună dispoziție pe care i-o asigură o șaormă clasică.
”Ajunsesem să țin șaormele la un coleg de serviciu, să nu se prindă nevastă-mea că încă bag câteva pe zi”, spune bietul om. Abuzul de șaorma îi afectase mai multe organe, de la stomac, ficat și până la piele, care devenise străvezie ca o lipie.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.