TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Un şaman din Apuseni spune că poate vindeca oamenii de chelie prin hipnoză

12 aprilie 2013 12:57
Un şaman din Apuseni spune că poate vindeca oamenii de chelie prin hipnoză

Mii de pelerini merg zilnic sute de de metri până la coliba unui bătrân şaman dintr-un sat din Apuseni despre care se spune că poate vindeca oamenii de cutremurătoarea maladie a cheliei. Metoda folosită de acesta este hipnoza, mulţi clienţi de-ai săi susţinând că s-au trezit cu părul vâlvoi după doar câteva şedinţe.

“Am încercat totul pentru a scăpa de chelie, şampoane, creme, vitamine. Am fost şi la vrăjitoare, să-mi scoată argintul viu din mine dar degeaba. Abia când am fost la moş Petre am fost eliberat”, spune Răzvan Fediuc, un tânăr care a fost lovit de această cruntă boală încă de pe băncile facultăţii. “Am fost sceptic la început dar, după câteva zile, aveam deja un breton stufos”, a completat acesta.

Alţi “clienţi” ai şamanului spun că, deşi eficientă, metoda are câteva efecte adverse. “Aveam o chelie amplă iar şamanul din munţi m-a vindecat. Din păcate, odată cu creşterea părului mi-a crescut şi burta, acum nu mai încap în pantaloni. La ce bun să fii pletos dacă ai 150 de kile?”, s-a plâns Ghiocel Asimionesei. De altfel, chiar şi Ministerul Sănătăţii a avertizat că vindecarea de chelie prin hipnoză nu este un tratament acceptat, efectele secundare fiind burtă, mătreaţă sau chiar pistrui.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi