Un şmecher cu jeep a sărit cu sabia la Sfinxul din Bucegi fiindcă nu se dădea din drum

Scris de Vasile
@
23 octombrie 2018 14:39
Un şmecher cu jeep a sărit cu sabia la Sfinxul din Bucegi fiindcă nu se dădea din drum

Din ce în ce mai multe incidente violente în rezervaţia naturală Bucegi! În urmă cu câteva ore, Geani F., un gherţoi cunoscut în regiune, a coborât de la volanul vehiculului său de teren şi a atacat cu sabia îndrăgitul Sfinx, supărat că acesta din urmă nu vrea să se dea la o parte.

„Dacă n-a vrut să se dea, m-a enervat şi-l tai! Ce, stau io la coadă după toţi săracii? Mi se răceşte ciorba pă Vârful Omu”, a vociferat Geani, aflat în custodia Poliţiei şi în continuare destul de recalcitrant. „I-a luat mă-sa munte? Să vezi de nu vin cu fraţii mei din Buşteni şi pietriş îl fac pe fraier.”

După ce i s-a atras atenţia că Sfinxul nu e un participant la trafic, ci o minune a naturii, ca bursucul sau vijelia, cocalarul s-a mai liniştit şi a promis că îi va lipi stâncii o sută de euro pe frunte, ca lui Minune, lui Bursuc şi lui Vijelie.

Profitând de neatenţia autorităţilor, tot mai mulţi şmecheri urcă pe masivul Caraiman cu maşinile, în căutarea unui loc bun de grătar, departe de zgomotul şi noxele maşinilor de ne-şmecheri.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi