Un tren burduşit cu studenţi a deraiat, 30.000 de borcane de zacuscă distruse

Scris de Ionut
@
3 octombrie 2015 12:27
Un tren burduşit cu studenţi a deraiat, 30.000 de borcane de zacuscă distruse

Dezastru pentru mii de studenți, care și-au văzut agoniseala de o vară distrusă într-o înfiorătoare deraiere de tren, care le-a distrus toate borcanele cu zacuscă cu care plecaseră de la părinți spre București. La fața locului, în apropiere de Ploiești, s-au deplasat mai multe autospeciale de pompieri goale, care au început să absoarbă zacusca, în disperare să salveze ce se mai putea.

”Printre zecile de mii de borcane sparte, prin marea de zacuscă de mai multe sortimente, se plimbau studenții cu figuri triste, în ochii lor citindu-se doar resemnarea că vor fi nevoiți din nou să facă foamea la București”, relatează unul din pompieri.

”Aveam 25 de borcane cu zacuscă de vinete, 10 cu zacuscă de vinete cu fasole și 5 borcane de salată simplă de vinete. Nu erau asigurate și mă tem că am pierdut totul. Un coleg avea 400 de borcane, că are două restanțe și avea de gând să le dea șpagă. Acum se pare că va repeta anul, că de învățat n-a învățat nimic. Asta e. Acum așteptăm să ne trimită alt tren, a plecat din Gara de Nord, va ajunge în 3 zile”, declară Robert Acrișor, student la Drept.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi