Un vegan a băut atât de multe smoothie-uri de banană, încât a involuat la loc în maimuță

Scris de Luchian
@
6 septembrie 2024 07:53
Un vegan a băut atât de multe smoothie-uri de banană, încât a involuat la loc în maimuță

Caz incredibil în Cluj! Un tânăr vegan preocupat de propria sănătate a consumat atât de multe smoothie-uri de banană încât s-a transformat la loc în maimuță. Acesta a recunoscut în fața părinților că este vegan în urmă cu trei ani, timp în care a băut tone de smoothie-uri de banană.

„Este un proces extraordinar, nu știam că evoluția poate fi și reversibilă, dar iată că astfel de cazuri extreme dau peste cap tot ce știam până acum”, spune Decebal Popescu, cercetător evoluționist. „Vom continua să-l monitorizăm pe tânăr pentru a vedea cât de departe va merge acest proces, dacă se va transforma în pește, apoi în mormoloc și în microorganism. Ce știm sigur însă este că IQ-ul lui nu a fost încă afectat de aceste transformări”, a mai adăugat omul de știință.

Problemele tânărului nu se opresc aici. Pentru că nu mai poate vorbi decât prin sunete și onomatopee, acesta a început să scrie pe pereți, cu propriile excremente, „SUNT VEGAN”, autodeclararea propriilor convingeri culinare către oameni cărora nu le pasă de asta fiind activitatea preferată a veganilor.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi