TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Vasluienii ne ajung din urmă! Au început să aducă din Turcia blugi şi gume Turbo

Scris de Călin
@
3 iunie 2013 06:37
Vasluienii ne ajung din urmă! Au început să aducă din Turcia blugi şi gume Turbo

Vasluiul este în plin avânt economic! Văzut de mulţi un judeţ înapoiat, undeva la nivelul Evului Mediu, Vasluiul a surprins pe toată lumea, prin gesturi caracteristice anului 1990. Istoricii şi sociologii ridică din umeri şi spun că ceea ce se întâmplă în cel mai sărac judeţ al ţării este absolut inexplicabil, fiind de părere că asistăm la veritabil „miracol vasluian”.

Astfel, în judeţ au început să apară blugi aduşi din Turcia, gume Turbo şi tricouri cu Bruce Lee şi Jean Claude Van Damme. În plus, vasluienii încep să renunţe să se mai uite la bulgari, primele antena parabolice fiind deja vizibile în oraşele mai mari ale judeţului. De asemenea, îşi fac firav apariţia şi primele centre de închirieri casete video şi consignaţii, unde se găsesc chiar şi casetofoane Futachi.

„Ceea ce se întâmplă acum este o palmă peste obrazul celor care fac glume pe seama judeţului nostru”, a declarat, plin se sine, prefectul de Vaslui, în timp ce afişa o pereche nouă de blugi Pyramid, proaspăt aduşi din Turcia. „Mai avem de recuperat doar vreo 20 şi ceva de ani, momentul în care vom ajunge cu dezvoltarea în prezent este aproape.”

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi