TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Veste excelentă. Dacă tai porcul în cadă se pune că e pește

12 aprilie 2020 04:45
Veste excelentă. Dacă tai porcul în cadă se pune că e pește

Restricțiile impuse cu ocazia pandemiei mondiale a mai înmuiat și regulile Bisericii Ortodoxe care trebuie să se adapteze dacă vrea să facă față noilor provocări ale realității moderne. Astfel, deși zilele astea e Postul Paștelui și e dezlegare doar la pește, BOR a dat de înțeles că poate fi mâncat și porc, dar doar dacă-l tăiem în cadă.

Atenție, partea cu tăiatul este foarte importantă, că dacă încercăm să-l înecăm în cadă atunci nu mai e pește, ci un animal terestru. După tăierea porcului în ritual de pește, acesta trebuie curățat de „solzi”, scoase mațele afară pentru cârnați și dezosat.

Din porcul de vană se pot face tradiționalele mâncăruri de pește, cum ar fi borșul de porc, porc tras prin mălai și prăji (șnițel) sau chiar porcul la grătar, gătit ca și cum ar fi pește, adică și pe-o parte și pe cealaltă. Doamne-ajută, poftă bună, beți și-o cană de Amin!

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi