Victor Ponta despre verdictul IML în cazul Năstase: „Băsescu a băgat în spital un om sănătos!”
Actualul premier a atras atenția asupra modului inuman în care a fost tratat Adrian Năstase în urma încercării sale de a simula o tentativă de sinucidere: „Raportul IML dovedește că în momentul în care ambulanța a ajuns la fața locului, Adrian Năstase era un om sănătos, mergea pe picioarele lui. Era puțin speriat, dar e și normal: tocmai ce-și trăsese cu pistolul prin spatele capului! Vă dați seama că putea să și moară din sperietura aia?”
Dealtfel, spune Victor Ponta, abuzurile la care l-au supus oamenii lui Băsescu l-au adus pe Năstase în situația de a fi efectiv plimbat prin spital, ca ultimul om bolnav. „Bietul om a fost urcat cu forța în ambulanță și dus la Spitalul de Urgență, la fel ca toți răniții și accidentații! Păi cum te simți, ca om sănătos, printre atâția bolnavi? Ca un străin, nu? Nu vă gândiți, domnule Băsescu, că odată ajuns acolo era foarte posibil ca Năstase să fie efectiv operat de ceva? Să zicem… apendicită?”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.