Vin întăriri: juraţii de la Masterchef, chemaţi la Pungeşti pentru a-i ajuta pe jandarmi

Scris de Luchian
@
6 decembrie 2013 11:14
Vin întăriri: juraţii de la Masterchef, chemaţi la Pungeşti pentru a-i ajuta pe jandarmi

Jandarmii vor primi un ajutor neaşteptat în luptele cu bătrânii din Pungeşti. Juraţii de la Masterchef au primit învoire de la emisiune, pentru a se alătura forţelor care menţin ordinea în satul vasluian. “Nu zic că jandarmii nu sunt capabili să lovească bătrâni nevinovaţi cu pulanele, dar, totuşi, nu se compară cu ferocitatea juraţilor Masterchef, mai ales că ei deţin instrumente variate, cum ar fi făcăleţe, polonice sau ciocane de şniţele, ce oferă noi perspective în menţinerea ordinii publice”, a declarat Mircea Olaru, şeful Jandarmeriei Române.

Pentru a fi motivaţi, juraţii au primit câte un profil culinar detaliat al fiecărui locuitor din sat. “Juraţii au avut timp să studieze fiecare dosar în parte, astfel că ştiu totul despre cum îşi prepară mâncarea sătenii din Pungeşti. Din păcate pentru ei, nici unul nu stă prea bine la acest capitol, aşa că se pot trezi oricând cu un ciorbar după ceafă”, explică Mircea Olaru.

Jandarmii se bucură de ajutorul primit. “Eu sunt fan al emisiunii, de acolo am învăţat cum să-i rup falca lu’ nevastă-mea când scapă prea mută sare-n ciorbă. O să fie o onoare pentru mine să lovesc bătrâni neajutoraţi alături de cei trei maeştri”, spune jandarmul Manuel Rotaru.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi