Vin vremuri grele pentru ISIS! Băiatul care se ocupă de revendicat orice intră de mâine în concediu

Scris de Calin
@
23 martie 2017 18:35
Vin vremuri grele pentru ISIS! Băiatul care se ocupă de revendicat orice intră de mâine în concediu

Panică printre membrii ISIS, după ce unul dintre cei mai importanți oameni ai organizației teroriste, dacă nu chiar cel mai important, a anunțat că de mâine pleacă în concediu. Este vorba de băiatul care se ocupă de revendicat orice, care spune că simte nevoie unei vacanțe și că va lipsi de la muncă o perioadă nedeterminată de timp.

”Ne va lipsi enorm”, spune un important lider al organizației teroriste. ”Forța ISIS este dată într-o bună măsură de faptul că noi revendicăm toate lucrurile negative care li se întâmplă occidentalilor, fără să avem vreo legătură cu ele. Ce, doar nu credeți că tipul de la Londra a intrat cu mașina în oameni pentru că l-am pus noi? Nu, a făcut-o pentru că e un prost îndoctrinat cu religia musulmană și care are impresia că noi trăim în evul mediu, nu în secolul XXI.”

Totuși, băiatul care se ocupă de revendicări le-a lăsat colegilor teroriști o listă cu evenimente nasoale care sigur se vor întâmplă în perioada următoare și pe care ISIS ar putea să le revendice. Pe lista de calamități se află, printre altele, festivalul pregătit de Gabi Firea, Pasărea măiastră, bere caldă servită pe o terasă din București și limba maghiară.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi