Vreme superbă de Black Friday! ANM anunță 12 grade, reduse de la 45 grade

Scris de TNR
@
12 noiembrie 2021 12:40
Vreme superbă de Black Friday! ANM anunță 12 grade, reduse de la 45 grade

Absolut toată România este prinsă în febra tradiționalei sărbători de Black Friday, de la cele mai mari magazine online până la babele care vând pătrunjel în piață. Noutățile de anul acesta includ și ofertele din partea Agenției Naționale de Meteorologie, care a anunțat 12 grade afară în loc de 45 cât era normal.

„După cum se știe temperaturile normale din această perioadă se învârt în jurul valorii de 45 de grade, cu intensificări ale vântului în Banat, Crișana și Nordul Transilvaniei. Se vor înregistra averse de ploaie și reduceri în Dobrogea, Muntenia și Nord-Estul țării”, a declarat meteorologul de serviciu.

Oferta nu este însă nelimitată, fiind valabilă doar pentru primii 100.000 de oameni care ies afară să se bucure de soare în loc să stea ca șobolanii cu ochii în monitor și mâna pe mouse ca să-și cumpere în rate obiecte de care nu vor avea nevoie peste două săptămâni.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi