Wizzair achită 40.000 euro despăgubiri unui român pentru că nu au anulat zborul soacrei
După mai bine de un an, un român câştigă procesul împotriva unei mari companii aeriene! Marcel Tomescu, un bărbat de 42 de ani din Tecuci, va primi 40.000 de euro de la Wizzair după ce compania nu a anulat zborul cu care soacra lui Marcel a venit în vizită de sărbători în 2022.
„Mama soacră locuieşte în Italia. Când a zis că vrea să vină de Crăciun, eu, om de bună credinţă, i-am luat bilet la Wizz cu gândul că sigur se anulează zborul”, povesteşte Marcel, cu lacrimi în ochi. „S-a făcut 23 decembrie, soacră-mea urma să vină pe 24, atunci mi-am dat seama că ceva e putred. Stai, să vezi că chiar decolează avionul ăla, mi-am zis. Şi aşa a fost. Wizzair mi-au furat o săptămână din viaţă!”
„Am sunat la call centerul lor să-i rog să întoarcă avionul din drum, le-am explicat că e soacră-mea în el, dar n-au vrut să-mi ofere decât o sticlă de apă şi un sandviş”, adaugă victima companiei aeriene.
„Măcar au încercat să-şi repare greşeala şi nu i-au anulat nici zborul de întoarcere”, şi-a dat cu părerea Vali, vecinul de peste drum al lui Marcel.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.