Zeci de ploieșteni încearcă zilnic să fure de la Therme câte un bidon de apă caldă

@
24 septembrie 2022 13:54
Zeci de ploieșteni încearcă zilnic să fure de la Therme câte un bidon de apă caldă

Reprezentanții Therme spun că în ultima vreme a crescut foarte mult numărul de oameni care fură apă cu PET-ul de la cunoscutul loc de distracție. În ultimele două săptămâni zeci de de cetățeni au fost prinși încercând să scoată din imobil apă caldă într-un bidon dosit în bagaje sau sub palton.

„Paza a reținut câteva zeci de oameni care aveau asupra lor apă caldă și călduță. Când am chemat poliția pentru legitimare am descoperit că toți sunt din Ploiești”, a declarat un rerpezentant al complexului. Acesta spune că oamenii nu pot fi sancționați pentru acest gest întrucât în contractul pentru legitimații nu se spune explicit că nu ai voie să pleci acasă cu apa din bazin.

În semn de înțelegere față de refugiații din Ploiești patronatul Therme a anunțat că va dona două cisterne de apă caldă pentru cetățenii din oraș care nu au mai văzut așa ceva de mult. Totodată s-a lansat și un apel umanitar pentru oamenii de bine care au apă caldă acasă să ajute și ei cum pot, cu o cană, o oală, orice ajutor este binevenit.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi