10 lucruri despre clădirile de birouri ale lui Ion Țiriac

@
29 septembrie 2021 16:06
10 lucruri despre clădirile de birouri ale lui Ion Țiriac

În Piața Victoriei, unde e și redacția TNR, a apărut recent o clădire nouă de birouri, Țiriac Tower. Zona e bună, are metrou, parcuri, terase și muzee aproape, dar noi am vrut să aflăm și cum stă treaba cu interiorul clădirii. Iată ce-a descoperit departamentul nostru de investigații:

• În sala de relaxare a clădirii n-au masă de ping pong, ci ditamai terenul de tenis de zgură;
• La balcon nu au doar balustradă, ci și fileu;
• Cei care lucrează acolo au voie să-și lase mustață doar de la funcții de middle management în sus;
• Este prima clădire din București care are atât birouri de simplu, cât și birouri de dublu;
• Când ai timp liber la birou te poți duce în sala de recreere, unde poți da la pedale ca să încarci baterii pentru mașinile din Țiriac Collection;
• Clădirea are atâtea sisteme de siguranță și de sănătate încât corporatiștii de acolo se laudă că nu și-au luat niciodată concediu medical;
• Periodic, câte-un corporatist este dat dispărut, că se rătăcește pe terasele verzi ale cladirii;
• Corporatiștii care se gândesc să participe la proteste în Piața Victoriei o pot face practic de la birou, dar ar vrea și ca timpul acesta să se contorizeze drept ore suplimentare;
• Paznicul de la intrarea în clădire stă într-un scaun înalt, de arbitru de tenis, și poate fi auzit spunând, din când în când, „Silence, please“;
• Lifturile din Țiriac Tower sunt atât de mari încât Ion Țiriac își aduce uneori copiii din echipele de hochei la câte un antrenament acolo;

Mda, lui Ion Țiriac nu-i plac numerele mici, așa că 10 lucruri sigur i se par prea puține. Iată încă patru:

• Din această clădire poți comanda mâncare la birou și din afara țării, că ți-o aduce pilotul lui Țiriac, cu avionul privat;
• Etajele sunt numerotate ca la tenis: 0, 15, 30, 40, avantaj și game;
• Dacă se deschid turnicheții la prima atingere de cartelă, se consideră as. Dacă ratezi de două ori, e dublă greșeală și ești penalizat;
• Pe lângă dozator de apă și automat de cafea, la fiecare etaj există dozator cu ceară de mustăți și pomadă.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi