TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

8 milioane de bărbați și-au închis Revolut-ul după lansarea opțiunii „Cont în doi”

Scris de Călin
@
12 iulie 2024 11:09
8 milioane de bărbați și-au închis Revolut-ul după lansarea opțiunii „Cont în doi”

Probabil cea mai proastă decizie din scurta sa istorie i-ar putea fi fatală Revolut-ului. În mai puțin de 24 de ore de când a anunțat lansarea opțiunii Joint Accounts, prin care ambii parteneri ai unui cuplu au acces total la cont, aproape 8 milioane de bărbați și-au golit și închis conturile Revolut.

„Mi-a plăcut de Revolut, că mi-am făcut contul la ei foarte ușor, fără birocrația în care te îngroapă băncile clasice, dar în momentul în care îmi bagă pe gât pe post de veste bună că acum poate avea și nevasta acces la contul meu, relația noastră s-a terminat. Că nu de aia mi-am făcut eu Revolut”, a spus un client furios.

„Păi când te întreabă partenera «Iubi, noi de ce nu avem împreună contul tău de Revolut?», ți-ar putea fi fatal să-i răspunzi cu adevărul, «Pentru că e contul MEU de Revolut»”, a adăugat acesta. „Practic, nu există decât un singur răspuns corect la această întrebare, și anume «Pentru că eu nu mai am Revolut, draga mea». Deci adio Revolut, eu o să caut altceva similar.”

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi