A apărut Google Maps pentru săraci, care arată doar șaormării, amaneturi și păcănele
Veşti bune pentru utilizatorii Google Maps cu mai puţină dare de mână! Recent, compania Google a lansat o suită de produse destinate pârliţilor, printre care Google Poor Maps, aplicaţia care cartografiază doar şaormăriile, casele de amanet şi păcănelele din întreaga lume.
“Anumite segmente de public chiar nu vor să ştie unde e cel mai apropiat restaurant franţuzesc sau între ce ore e deschisă galeria de artă”, explică Aurel Przewalski, vice-CEO Google.
“Dacă şi pe tine te enervează că trebuie să navighezi printre atâtea saloane de yoga şi sushi baruri ca să găseşti o bombă cu păcănele, e momentul să descarci Google Poor Maps.”
“Suita include, bineînţeles, Google Poor Street View, unde locurile pe care nu ţi le permiţi sunt blurate, Google Poor Pay, un portofel electronic conectat la alocaţia copiilor, şi Poor GMail, care trimite facturile direct în trash”, adaugă reprezentantul companiei americane.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.