A dat lovitura! Tudor Chirilă a reușit să compună cea mai tristă melodie despre fericire
Hitul verii va fi, și în acest an, compus de Tudor Chirilă de la trupa Vama, care a reușit, după mai bine de două luni de muncă și depresie, să compună cea mai tristă melodie despre fericire. Cântecul este o jelanie lungă de 9 minute, în care autorul povestește cum să atingi fericirea în drum spre mare, spre Vama Veche, cu o bere în mână.
”Melodia pune în valoare calitățile vocale ale lui Tudor, neegalate până acum de nici o bocitoare din România”, a explicat, cu lacrimi în ochi, un cunoscut critic muzical. Primele audiții ale melodiei au creat valuri de lacrimi printre fanii cunoscutului artist.
”Am ascultat-o de trei ori pe repeat și eram atât de fericită că îmi venea să-mi tai venele. Nu știu exact ce să fac acum, îmi place de mor dar mi-e frică să o mai ascult încă o dată că o să mă arunc pe geam de fericire”, a povestit o fană a lui Tudor Chirilă.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.