TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Accident de fițe în Mamaia. S-au ciocnit două roabe de șampanie

5 septembrie 2021 14:00
Accident de fițe în Mamaia. S-au ciocnit două roabe de șampanie

Serviciul Monden Infotrafic anunță trafic îngreunat în stațiunea Mamaia între cluburile Loft și Nuba în urma unui carambol în care s-au ciocnit două roabe de șampanie. Conducătorul roabei de aur care venea din clubul Nuba nu s-a asigurat la ieșirea din parcare și având vizibilitatea scăzută din cauza mașinilor de teren de neam prost puse ilegal pe trotuar s-a ciocnit cu un chelner în costum de amiral care circula cu viteză cu o roabă de șampanie venind dinspre Loft.

„În urma coliziunii unul din chelneri a suferit udări grave cu șampanie pe 70% din suprafața corpului și a fost dus la Unitatea de Primire Urgențe de la spitalul Constanța pentru îngrijiri și clisme puternice, să-i scoată șampania din corp. Celălalt a suferi răni ușoare, mai ales de la clienți care l-au lovit cu tăiețeii de piscină în cap drept răzbunare”, a declarat chestorul Mircea Bucur, aflat și el la băut la unul din cluburi alături de mai mulți traficanți de droguri, un proxenet și patru curve.

Agenții de poliție deplasați la fața locului au lins trotuarul cu atenție ridicând capul doar ca să întrebe pe interlopul local „e bine șefu, e lucios, e cum îți place ție?”. Niciunul din șoferi nu avea asigurare pe transport și au fost amendați fiecare cu câte 50 de lei.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi