Adio, plajă! Marea Neagră e atât de plină cu submarine ruseşti încât nivelul apei a crescut cu 3 metri

Scris de Vasile
@
20 martie 2017 16:23
Adio, plajă! Marea Neagră e atât de plină cu submarine ruseşti încât nivelul apei a crescut cu 3 metri

Inevitabilul s-a produs! După cum au putut observa locuitorii din Constanţa şi Mangalia, Marea Neagră este în prezent atât de plină de submarine ruseşti încât a dat pe afară. Nivelul apei a crescut cu aproape trei metri, acoperind cu totul cartiere întregi, iar frumoasele plaje româneşti riscă să rămână doar o amintire.

“La început au fost câteva submarine mici, nu le-am băgat în seamă. Acum sunt câteva mii, bancuri întregi, din alea babane, nucleare. Curând ar putea fi mai multe submarine în Marea Neagră decât guvizi. Dacă se înţeleg să se dea la fund în acelaşi timp, ajunge apa până la Medgidia”, explică Ion Marin, biolog marin.

“Problema nu ar fi că ruşii deversează camioane întregi de submarine în Marea Neagră – în fond, e marea lor, să se spele pe cap cu ea. Dar o fac într-un ritm prea rapid, iar apa în exces nu apucă să se scurgă prin Bosfor. Acum nu mai pot să cobor să-mi iau ţigări fără costum de scafandru”, adaugă un constănţean.

Almanahul_TimesNewRoman-coperta2.jpg Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi