Adio, premiu pentru “Cel mai frumos balcon”! Unui bucureştean i-a mâncat porcul din balcon toate murăturile
Mii de bucureşteni îşi încearcă zilele acestea norocul la concursul de balcoane iniţiat de Gabriela Firea! Din păcate, unii pierd startul din cauza excesului de zel. Printre ghinionişti se numără D. P., un locuitor al cartierului Berceni, care a scos aseară pe balcon un porc de toată frumuseţea.
Nesupravegheată, bestia de 400 kg i-a mâncat toată colecţia de murături şi i-a rumegat rufele scoase la uscat, scăzându-i considerabil şansele la concursul Primăriei.
“Balconul meu dă fix în bulevard. Aveam acolo două butoaie cu varză, sute de borcane de gogonele, cei mai coloraţi chiloţi, câteva muşcate, steagul României – ce mai, o frumuseţe! Dar m-am lăsat dus de val şi am decis să plusez cu un porc, cum am văzut pe la vecinii mai înstăriţi. Nici o clipă nu m-am gândit că animalul o să-mi răvăşească balconul. Mi-a mâncat tot”, mărturiseşte bucureşteanul, mâhnit nevoie mare.
Cu toate că balconul său nu mai are strălucirea de odinioară, D. e hotărât să se înscrie la concurs, astfel încât a spălat porcul cu şampon, l-a lustruit cu ceară. l-a îmbrăcat la costum şi o să-l înveţe să ţină discursuri. “Am auzit că doamna Firea are o slăbiciune pentru genul ăsta”, şopteşte bărbatul.
Susține și tu proiectul TNR cumpărând Almanahul Times New Roman – 156 de pagini, texte exclusive, pe care n-o să le găsești pe site! Îl poți cumpăra de pe eMAG, din librăriile Cărturești și Humanitas sau din rețeaua Inmedio.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.