Alături de poporul american! Românii s-au îmbulzit azi în McDonald’s-uri

Scris de Calin
@
9 ianuarie 2021 13:04
Alături de poporul american! Românii s-au îmbulzit azi în McDonald’s-uri

Românii le-au transmis azi un mesaj ferm americanilor: suntem alături de voi! Și cum puteau s-o arate mai bine decât luând cu asalt toate McDonald’s-urile din țară. După ani de zile în care au fost alături de poporul arab și-au mâncat doar de la șaormerie, românii își arată, iată!, susținerea totală pentru America.

„M-am săturat de toți păcălicii care scriu pe Facebook că sunt alături de americani“, spune un român cu gura plină. „Păi ce susținere e aia, să scrii două rânduri pe Facebook? Nu! Susținere adevărată este ceea ce fac eu: am venit la McDonald’s și mi-am luat nu unul, ci două Big Mac-uri, plus porție mare de cartofi prăjiți. Trăiască America!“

Pe rețelele sociale s-a viralizat hashtagul #alăturidepoporulamerican, folosit de zeci de mii de români la poze cu ei mâncând porții voluminoase de produse McDonald’s. Ambasadorul american s-a arătat impresionat de gestul românilor și le-a transmis un mesaj în care le-a mulțumit pentru solidaritate și i-a rugat să-i ia și lui un dublu cheeseburger c-o porție medie de cartofi prăjiți.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi