Alertă! O gorilă de 30 de metri a evadat de la Nuţu Cămătaru şi s-a căţărat pe Sky Tower

Scris de Vasile
@
19 septembrie 2019 14:39
Alertă! O gorilă de 30 de metri a evadat de la Nuţu Cămătaru şi s-a căţărat pe Sky Tower

Scene de groază pe străzile Bucureştiului! În urmă cu câteva ore, o gorilă înaltă de 30 de metri a evadat din curtea lui Nuţu Cămătaru, făcând ravagii prin Sectorul 5 şi zona centrală înainte de a se căţăra pe Sky Tower, cea mai înaltă clădire din oraş.

În prezent, câteva elicoptere ale Poliţiei încearcă să tranchilizeze gorila şi să o dea jos de pe zgârie-norul din Floreasca, transmit surse de la faţa locului. Situaţia e însă îngreunată de faptul că, undeva pe drum, maimuţa antropoidă s-a îndrăgostit de Gina Pistol şi o ţine ostatică.

Nuţu Cămătaru susţine că are toate actele pentru simianul gigant, pe care l-ar fi obţinut de pe o insulă necartografiată din Pacific. „Îl cheamă Kong, e blând, nu muşcă, nu se dă la om. Nu ştiu ce l-a apucat, probabil l-au întărâtat ăştia cu elicopterele lor”, a precizat interlopul.

Primele cercetări arată că gorila de 30 de metri ar fi scăpat printr-o gaură de 40 de metri în gardul de 50 de metri al vilei lui Nuţu din cartierul Ferentari, gaură pe care acesta a promis că o va astupa imediat ce încasează o datorie de la un prieten.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi