Anchetă în corporaţie, după ce la o şedinţă n-a adormit nimeni: “Era Red Bull în dozatorul de apă!”
Fenomen misterios într-o clădire de birouri din Pipera! Conducerea unei multinaţionale a fost nevoită să declanşeze o anchetă internă după ce s-a dovedit că, în timpul unei şedinţe care a avut loc imediat după prânz, absolut nimeni nu a adormit.
“Nu era orice şedinţă, vă rog să înţelegeţi… Era cu CEO-ul, ţinea trei ore şi avea loc pe la două, când abia fuseserăm la cantină şi ne venea doar să moţăim într-un colţ”, a declarat un angajat al companiei. “De-aia mi s-a părut suspect că n-am putut închide un ochi, mă simţeam plin de energie şi chiar am urmărit o parte din discuţii în timp ce mă jucam intens pe tabletă. Parcă eram în priză! Nici n-a mai fost nevoie să stau peste program în ziua aia!”
Spre uimirea tuturor, ancheta a dezvăluit că un atentator necunoscut umpluse dozatorul de apă din sala de şedinţe cu Red Bull. “Nu ştim cine a comis acest act, dar ar trebui să-l premiem. A crescut productivitatea cu 174% în perioada de după masă, când angajaţii de obicei se cufundau într-un fotoliu şi se frecau leneşi pe burtă câteva ceasuri!”, a conchis un şef de departament din cadrul companiei.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.