TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Aniversare în lumea mondenă: Se împlinesc 30 de ani de când Anda Adam a pozat în Playboy

12 iunie 2013 11:59
Aniversare în lumea mondenă: Se împlinesc 30 de ani de când Anda Adam a pozat în Playboy

Un val de bucurie şi respect a umplut astăzi lumea mondenă şi căminele culturale din România şi Bulgaria, când îndrăgita artistă Anda Adam sărbătoreşte 30 de ani de când a pozat goală în cunoscuta revistă Playboy. Solista a primit numeroase felicitări de la prieteni, cunoştinţe sau rude şi a semnat mai multe autografe fanilor înfocaţi.

Anda Adam a fost una din primele vedete autohtone care a pozat în revista pentru bărbaţi Playboy, undeva pe la sfârşitul secolului trecut. Considerată multă vreme o bombă sexy, artista se ţine încă bine pe picioare şi aproape că nu-şi arată vârsta. Din nefericire, foarte puţini din fanii artistei erau născuţi în perioada în care aceasta a făcut pictorialul în Playboy, iar din cei care erau născuţi pe vremea aia puţini o mai recunosc în urma multiplelor operaţii prin care s-a tunat.

Drept cadou, cunoscutul compozitor Marius Moga a furat o melodie de pe internet şi i-a dedicat-o în întregime, s-o cânte pe la concertele pe care artista le susţine în toată ţara.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi