TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Apariţie misterioasă în redacţia RealitateaTV: Un salariu platit la timp

3 octombrie 2012 16:08
Apariţie misterioasă în redacţia RealitateaTV: Un salariu platit la timp

Angajaţii Realitatea TV au trecut astăzi prin momente de panică, după ce un obiect necunoscut şi-a făcut apariţia pe una din mesele din redacţie. Misterul a fost dezlegat într-un târziu, când un invitat din platou a recunoscut obiectul. „Este vorba de un salariu plătit la timp, e proaspăt, se simte după miros”, a explicat invitatul.

O parte din redactori au explicat că nu s-au dumirit din prima ce este obiectul misterios pentru că pe calculatoarele din redacţie sunt restricţionate căutările de genul „când vine salariul”, „salariu complet” sau „salariu la timp”.

Odată ce s-a trecut peste momentul tensionat, angajaţii au început să-şi facă poze cu salariul şi şi le-au pus şi pe paginile personale de Facebook. Fotografiile au primit mii de like-uri şi share-uri din partea angajaţilor Adevărul Holding şi Oltchim.

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi