Aroganță! După caleașcă, Teodosie s-a plimbat și cu placa trasă de delfini

Scris de Calin
@
18 iulie 2021 07:54
Aroganță! După caleașcă, Teodosie s-a plimbat și cu placa trasă de delfini

Imagini spectaculoase în această dimineață pe plaja din Mamaia. Turiștii au rămas cu gura căscată când au observat în valuri un bărbat care se plimba cu o placă trasă de doi delfini. Excentricul care și-a permis o asemenea aroganță s-a dovedit a fi Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

„Când merg cu placa pe apă mă simt la fel ca Isus“, a povestit Teodosie, la revenirea din apă. „Dar să știți că nu a fost ușor să ajung aici. Cred că am schimbat câteva sute de delfini până să găsesc doi care să mă tragă lin cu placa, așa cum vreau eu. Am avut mii de ore de încercări în piscina de la Arhiepiscopie până să găsesc delfinii potriviți, doar eu știu cât am pătimit.“

Bombardierii de pe plajă s-au simțit umiliți de extravaganța lui Teodosie și s-au dus să-i sărute mâna, recunoscându-i astfel superioritatea. În tot acest timp pițipoancele de pe plajă s-au luat la bătaie între ele, fiecare sperând să fie aleasa care va fi luată de Teodosie pe placă data viitoare când mai iese în larg. Doar că, spre ghinionul lor, au aflat ulterior că Teodosie preferă hipsterii cu barbă.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi