Ăsta da influencer! Mîndruţă a fost menţionat azi de 742 de ori la Etno TV
Oamenii care lucrează prin agențiile de publicitate, grasele alea vegane și sosiile perfecte ale lui Naumovici, de la burtă până la simțul umorului, habar n-au cine este șeful influencerilor din România. În timp ce aruncă cu bani în tot felul de vedete de carton ignoră faptul că cel mai are influencer din România rămâne Lucian Mindruta.
Poate la o televiziune normală numele lui Dorian Popa sau al lui Smiley e menționat de câteva ori pe zi, și alea facturate și pe bani, însă Lucian joacă în cu totul și cu totul altă ligă. Doar astăzi numele său a fost menționat de 742 de ori pe Etno TV, televiziune care are, totuși, mai multă audiență decât toate posturile de știri la un loc.
Ce merită remarcat este că brandul său este prezentat divers și incluziv, numeroși bărbați au menționat numele lui Mîndruță, au cerut ca acesta să-i aștepte la portiță, să-l strângă în brațe, să-i pupe obrăjorii și să-i dea jos basmaua de pe cap, ce oglindește fidel viziunea vedetei în privința drepturilor LGBTQA+. Totodată i-au promis lui Mîndruță orice, de la faptul că se lasă de băut pentru el (ceea ce dovedește, încă o dată, influența titanului) până la mărturisiri că se sting de dorul lui, deci ar putea să posteze mai des pe Facebook.
Fără îndoială că în aceste condiții tarifele de lui Mîndruță sunt destul de ridicate și poate nu orice brand își permite să se asocieze cu asemenea crucișător al influencerilor români. Rămâne de văzut dacă locul său în top nu va fi luat de mai puțin cunoscutul jurnalist Gheorghe Neicuță, deocamdată o tânără speranță a influencerilor, dar suficient de menționat la Etno cât să conteze.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.