Atenție! Apa Nova București detectează magneții de pe contoare cu ajutorul ștrumfeniului

@
14 noiembrie 2016 11:43
Atenție! Apa Nova București detectează magneții de pe contoare cu ajutorul ștrumfeniului

În sfârşit, începe ofensiva contra celor cu magneţi pe contor. Vecinii nu vor mai fi obligaţi să plătească diferenţe de consum din cauza lor. Pentru a descuraja această practică, Apa Nova Bucuresti o să introducă în apă, pe lângă clorul utilizat pentru dezinfectare, o substanţă specială numita ştrumfeniu.

„Această substanţă detectează magneţii şi face apa albastră. Cu ştrumfeniu, contravenienţii vor fi foarte uşor de prins. Cei care folosesc magneţii vor face duş cu apa albastră şi vor arăta ca nişte ştrumfi. Ei sunt detectaţi de administratori, care ţin legătura cu noi”, explică Marian Coltea, de la Apa Nova.

Evident, tehnica nu merge la toţi. La unii nu se vede decât la lumina de club, sau la ultraviolete, ca la vopseaua cu care se scrie „Mită” pe bani la flagrant. Un locatar cu magneţi pe contor are rude în Vaslui şi a tras apa prin pâine, după care a băut-o, crezând că e spirt.

Alţi locatari albăstriţi spun că de la clor s-au făcut fosforescenţi şi pot fi văzuţi când ies pe balcon, dar acestea sunt mituri.

Apa Nova a eliminat însă orice dubii: „Noi introducem în apă doar clor, o substanţă sigură, care contribuie la dezinfectarea apei şi nu are efecte adverse.”

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi