Barul nr. 1 în lume, contestat de nea Costel: „Nu dau pe caiet, dă-i în p… mea!“

Scris de Harald
@
9 decembrie 2021 18:09
Barul nr. 1 în lume, contestat de nea Costel: „Nu dau pe caiet, dă-i în p… mea!“

După controversele legate de Balonul de Aur, încă un premiu stârnește scandal la nivel internațional. E vorba de cel mai bun bar din lume, titlu acordat pentru al doilea an consecutiv stabilimentului Connaught din Londra. „O speluncă ordinară, cu care nu merită să-ți terfelești imaginea de bețiv onest și integru nici măcar uitându-te înăuntru pe geam din stradă, darămite să mai intri și să ceri o cinzeacă!“, tună și fulgeră liderul mondial de opinie al consumatorilor de cursă lungă – nea Costel, drojdier.

Reacția vehementă a celebrului nea vine în urma constatării unui lung șir de nereguli în activitatea barului premiat. „În primul rând că nu dau pe caiet! Păi cum, tu nesocotești însuși fundamentul activității de consum și ai tupeu’ să te numești bar serios, care mai și câștigă premii?! Pe urmă, uitați-vă în ce hal se prezintă amenajarea interioară: nu tu un poster cu Samantha Fox din ’82, de-ăla decât cu bretele peste sfârcuri; zero mese șubrede, din scânduri, pe care să scrijelești «Costel + Mona = LOVE» sau să citești fapte glorioase ale înaintașilor în luptele cu Săniuța și Milcov; n-au nici măcar un aparat de păcănele, în care să bagi cireașă-lămâie-prună, când pruna din pahar nu te mai satisface. Iar numele… ce-i prostia aia de-ți înnoadă limba mai rău ca țuica de electrozi?! Nu puteau și ei să-i zică frumos, «La Ciclopu’ Chior» sau «Gladiola veselă»?“, perorează cu obidă crunt dezamăgitul drojdier.

Și pentru că nu suportă doar să se plângă cu mâinile-n sân, nea Costel cheamă la acțiune. El îi conjură pe tovarășii de consum de pe strada Cuza Vodă să boicoteze pe viață barul Connaught din Londra, prin refuzul de a-i trece pragul. „Să nu vă prind că v-adună nevestele de pe sub mesele englezoilor ălora sclifosiți, dă-vă-n p… mea!“

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi