Becali se fereşte de păcat: „Eu nu fac laba în puşcărie. Am un om pentru asta!”

Scris de Ionut
@
28 mai 2013 12:59
Becali se fereşte de păcat: „Eu nu fac laba în puşcărie. Am un om pentru asta!”

Încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă, Gigi Becali susţine că se fereşte cât poate să nu cadă în păcatul onaniei.

„Nu fac laba, pentru că acesta e un păcat grav, scrie şi în Biblie. Mâna mea nu va atinge niciodată părţile necuviincioase, indiferent cât voi sta aici! Am un om care mă ajută, adică face el ce e de făcut, iar eu am grijă de el, îi dau ţigări, îi mai dau câte un ban din când în când, ne înţelegem. Îi mai ţin eu rând la budă dimineaţa, că el doarme mai mult. Sunt foarte mulţumit de el, nu e hahaleră, ca alţii”, a declarat Becali.

Omul care îl ajută pe Becali să nu facă laba se numeşte Manuel Rotaru şi execută o sentinţă de 3 ani pentru trafic cu ţigări. Ceilalţi deţinuţi sunt şi ei de acord că Manuel are mână uşoară.

„Am fost condamnaţi simultan, ne-am cunoscut în dubă. Mie totdeauna mi s-a părut simpatic, sunt stelist şi vă daţi seama că sunt şi nişte avantaje materiale în treaba asta”, susţine Manuel Rotaru.

Manuel declară că are un job relativ uşor, Gigi nesolicitându-l de mai mult de 2 ori pe zi şi niciodată Duminica.

„Cred că domnul Gigi este un model demn de urmat de toţi deţinuţii care vor să se abţină de la păcatul onaniei. La nevoie, deţinuţii se pot ajuta între ei să scape de acest păcat foarte grav şi să se ajute, creştineşte, unul pe călălalt”, a mai declarat Manuel.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi