Biserica se implică în campania de vaccinare. În centre au fost puse cutii ale milei
Cine a spus că BOR nu pune umărul la campania de vaccinare anti-COVID? Chiar în această dimineaţă, la Romexpo, Preafericitul Daniel a inaugurat prima cutie a milei ataşată unui centru de vaccinare.
Potrivit întâistătătorului Bisericii, în săptămâna care urmează, mai bine de 400 de centre de vaccinare din municipii, oraşe şi comunele ceva mai bogate vor fi dotate şi ele cu astfel de cutii.
„Vestea bună e că acum avem un aliat puternic – cu siguranţă Biserica va începe să-i îndemne pe oameni să-şi facă drum pe la centrele noastre. Numai să se şi vaccineze”, a declarat coordonatorul campaniei de imunizare a populaţiei, mareşalul Gheorghiţă.
La auzul noutăţilor despre noul parteneriat, arhitectul Catedralei Neamului a mai adăugat câteva turle la proiect, precizează surse de pe şantier.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.