Borcea salvează păcănelele! Va merge din sat în sat să le crească populaţia peste 15.000

Scris de TNR
@
9 aprilie 2024 19:34
Borcea salvează păcănelele! Va merge din sat în sat să le crească populaţia peste 15.000

Cu ajutorul unui supererou local, sute de localităţi mici din mediul rural ar putea fenta legea care interzice păcănelele! Indignat că sătenii ar putea rămâne fără hobbyul preferat, Cristi Borcea a anunţat că va porni în turneu prin ţară pentru a creşte populaţia tuturor comunelor peste pragul de 15.000 de locuitori.

„Încă nu m-am hotărât dacă o să le iau alfabetic sau după mărime, dar o să le iau pe toate părţile, asta promit solemn. În nouă luni de zile, fiecare cătun din ţara asta va avea cel puţin 15.000 de suflete”, a exclamat Borcea, punându-şi chiloţii roşii, ăia extraordinar de sexoşi.

Maternităţile spun că nu sunt pregătite pentru un asemenea boom demografic – ceva nemaivăzut de la Gingis Han încoace – şi cer preşedintelui să amâne promulgarea legii. „O fi el în stare să facă toţi copiii ăia, dar cine o să-i aducă pe lume? Poate dacă angajăm nişte nepalezi”, a comentat un reprezentant al Federaţiei Moaşelor.

Citește mai mult despre:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi