TNR Premium cu 2€/lună

  • N-ai bannere publicitare
  • Poți comenta la articole în site
  • Peste 70 de articole doar pentru abonați în fiecare lună
  • Susții cel mai important cotidian independent din România

Ca să aibă scuză să nu se ducă la o nuntă, un român s-a însurat în sâmbăta respectivă

Scris de Ionuț Foltea
@
20 octombrie 2014 15:55
Ca să aibă scuză să nu se ducă la o nuntă, un român s-a însurat în sâmbăta respectivă

A dat din lac în puţ! Un român a fost atât de disperat să nu meargă la o nuntă, că s-a însurat în sâmbăta aceea, ca să poată refuza invitaţia. Din păcate pentru el, ideea s-a întors împotriva lui. După ce a văzut cât costă florile, fotograful, meniul, rochia, şi mai ales taxa de căsătorie în regim de urgenţă cerută de preot, bietul om a izbucnit în lacrimi.

“Primisem invitaţia de o lună şi ceva, era nunta unor colegi din liceu, cu care nu prea mai ţinusem legătura. Am tot amânat răspunsul, pentru că nu ştiam ce scuză să le bag. Am lăsat-o pe ultima sută de metri şi când m-au sunat să mă întrebe le-am zis că nu pot, că mă însor şi eu tot în sâmbăta aia”, spune George, proaspătul mire.

Imediat după ce le-a băgat scuza, George a trebuit să-şi ceară prietena de soţie. “A fost dificil, pentru că iniţial m-a refuzat. A trebuit să-i promit că mă las de fumat, de băut şi că voi duce gunoiul doar eu, toată viaţa. Am acceptat, altfel m-aş fi făcut de râs. Acum suport consecinţele”, spune George.

Citește mai mult despre:

Ne găsești și pe Facebook, Instagram, YouTube, TikTok sau WhatsApp.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi