Ca să reducă obscenitatea din platou, la emisiunea lui Capatos s-a difuzat un film porno
Dacă este voință, se poate! După mai multe avertismente din partea CNA dar și a telespectatorilor, cunoscutul prezentator de televiziune Dan Capatos a dat dovadă de înțelegere și a decis să reducă un pic conținutul obscen al emisiunii sale difuzând un film porno.
„Este minimul de decență pe care îl pot avea și eu, înțeleg că nu toată lumea are stomacul să suporte curvăsăria din platou. Așa că, în loc de obișnuitele penale am decis să punem un cinstit pornoșag, să mai răsufle și oamenii”, a declarat Capatos. Emisiunea a fost bine primită de telespectatori, mulți dintre ei lăudându-se că a fost una din puținele în care nu au vomitat imediat imediat după generic.
Din păcate, s-a demonstrat încă o dată că decența nu vinde, audiența fiind sub jumătate din media obișnuită. Dan Capatos a consumat trei cutii de șervețele, susținând că a fost emoționat de scenariu, în timp ce Daniela Crudu a zis că nu a mai văzut așa ceva de pe vremea când se dădeau filme alb-negru la televizor.
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.