Ca să treacă cu bine peste iarnă, tot mai multe piţipoance îşi pun silicoane încălzite

Scris de Vasile
@
20 decembrie 2012 13:00
Ca să treacă cu bine peste iarnă, tot mai multe piţipoance îşi pun silicoane încălzite

Graţie tehnologiei moderne, mii de piţipoance din cartierul bucureştean Dorobanţi nu mai sunt obligate să se îmbrace pe timpul iernii în pulovere şi canadiene, putând să-şi afişeze decolteele în voie chiar şi la -20 grade Celsius. Tinerele beneficiază de implanturi de sâni încălzite, “ultima fiţă a sezonului rece”, după cum declară chirurgii plasticieni care le-au conceput.

“Principiul e foarte simplu”, spun medicii. “Pentru silicoanele cu încălzire, ne-am inspirat din pernele electrice pe care bunicii noştri le foloseau iarna. Temperatura implanturilor e reglabilă printr-un termostat, acesta fiind montat în buric sub forma unui piercing discret. Singurul dezavantaj e că sânii trebuie încărcaţi zilnic la priză, dar oferim şi adaptoare pentru maşină, compatibile cu BMW-ul alb şi alte modele specifice zonei Dorobanţi.”

Singurii nemulţumiţi de sânii calzi ai piţipoancelor sunt angajaţii tabloidelor, obişnuiţi să îşi ia concediu în perioada în care acestea umblau îmbrăcate. “Au ajuns să stea şi în toiul iernii cu pieptul pe-afară, doar ca să ne dea nouă de lucru. Noi când mai apucăm să ne relaxăm, să citim o carte?”, s-au întrebat, necăjiţi, mai mulţi redactori CanCan.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi