Campanie publicitară inedită a unui producător de spirt din Vaslui: “Împarte o babă cu cumnatul”

Scris de Vasile
@
6 iunie 2013 07:04
Campanie publicitară inedită a unui producător de spirt din Vaslui: “Împarte o babă cu cumnatul”

Inspirat de succesul celei mai recente campanii Coca Cola, un fabricant ilegal de alcool sanitar din judeţul Vaslui îi învaţă pe localnici despre generozitate! Beţivii satului, spune producătorul, vor fi plăcut impresionaţi de noile sticle de alcool sanitar, inscripţionate cu mesaje motivaţionale precum “Împarte o babă cu cumnatul” sau “Împarte un par cu colegul de pahar”.

“Mi se pare o campanie excelentă”, spune Sandu T., alcoolic dintr-un sat de lângă Huşi. “Ne aminteşte ce este cel mai important într-o comunitate: faptul că semenii noştri fac toţi parte din viaţa noastră şi trebuie să împărţim cu ei şi bune, şi rele. Şi “împarte un şanţ cu alt beţiv”, dar şi “împarte un cuţit în burtă cu Vasile de la magazinul mixt care nu te mai lasă să iei votcă pe caieţel.”

Bineînţeles, există şi persoane nemulţumite de direcţia pe care a luat-o publicitatea la spirt în zilele noastre. “De când nea Sandu de peste drum a citit pe spirt ‘Împarte un topor cu vecinul”, nu mai pot ieşi din casă de frică să nu mă tranşeze, deşi n-am făcut nimic nimănui”, se plânge un localnic.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.

Comentarii 0 comentarii

Joburi Disponibile

Alte articole

Rubrica lui Ovi