Capul tăiat sabia nu-l taie
Ziariştii de investigaţii de la revista „Medicina pentru toţi” au descoperit că Romeo Dediu, chitaristul trupei Holograf, care a fost lovit cu sabia în cap de un necunoscut în emisiunea lui Dan Bitman, nu a fost chiar atît de tîmpit. Se pare că lovitura a fost în principal una de imagine din partea trupei Holograf, care de mai multă vreme doreşte să-şi schimbe numele şi să se rebrenduiască.
Dan Bitman: „Da, într-adevăr, dorim să ne numim Tomograf. Noi aveam piese de inimă albastră, ceea ce am înţeles că este o afecţiune a cordului, cum este roşu’ în gît sau gălbinarea. Aşa că vrem să intrăm puternic pe nişa asta medicală.”
Tino Furtună: „Romeo Dediu cînta la chitară, iar noi, neavînd de-a face cu muzica rock, oricum nu ne interesa chitara, aşa că el a fost ales cel care să fie lovit în cap. Oricum, nu el era capul trupei. Putea să se întîmple mai rău, dar, ştiţi cum se spune: Noi să fim sănătoşi!”
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp, ca să-ți bombardezi prietenii cu postările noastre și acolo.
Joburi Disponibile
Comentarii 0 comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.